Un aparat de zbor cu caracteristici similare dronei Gheran-3 (Shahed-238) a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 10 spre 11 august. Aparatul a fost detectat în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina.
Potrivit Serviciului Operații Aeriene al Armatei Naționale, aparatul de zbor a fost depistat la ora 23:41, în timp ce se deplasa din direcția localității Stepanivka, regiunea Odesa. Acesta a intrat în spațiul aerian moldovenesc prin zona localității Priozerna.
La doar un minut distanță, la ora 23:42, aparatul a părăsit teritoriul Republicii Moldova și și-a continuat deplasarea spre nord, în direcția localității Stepanivka din Ucraina.
În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că caracteristicile aparatului sunt similare celor ale unei drone Gheran-3 (Shahed-238), despre care susțin că a mai survolat teritoriul Republicii Moldova în timpul atacurilor aeriene rusești asupra regiunii Odesa.
Deocamdată, autoritățile nu au raportat incidente, victime sau pagube materiale pe teritoriul Republicii Moldova în urma survolului.
