Limitarea accesului copiilor și adolescenților la anumite platforme digitale ar putea fi una dintre măsurile luate pentru reducerea riscurilor din mediul online. Propunerea a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul unui eveniment dedicat siguranței online a minorilor, organizat de Ministerul Sănătății și Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, sub auspiciile Președinției.
Șefa statului a subliniat că protejarea copiilor în mediul digital nu presupune izolarea acestora de tehnologie. Potrivit Maiei Sandu, minorii trebuie să fie învățați să folosească responsabil instrumentele digitale, să analizeze critic informațiile și să evite comportamentele care pot duce la dependență.
Președinta a propus, de asemenea, instituirea unor proceduri clare pentru prevenirea și raportarea incidentelor din mediul online, precum și asigurarea unui acces rapid la sprijin pentru copiii care se confruntă cu situații dificile.
La eveniment a participat și prima-doamnă a României, Mirabela Grădinaru, care a remarcat că lumea reală și cea digitală sunt tot mai strâns interconectate. În opinia sa, măsurile de protecție a copiilor trebuie adaptate acestei realități.
Mirabela Grădinaru a mai menționat că minorii trebuie să fie pregătiți să identifice conținutul dăunător și comportamentele nesănătoase din mediul online, în timp ce părinții au nevoie de informații și recomandări adaptate vârstei copiilor.
Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a atras atenția asupra influenței tot mai mari pe care mediul digital o are asupra modului în care oamenii gândesc, iau decizii și interacționează. El a calificat impactul acestui fenomen drept o problemă de sănătate publică.
La rândul său, directoarea pentru sisteme de sănătate din cadrul Biroului Regional al OMS pentru Europa, Natasha Azzopardi-Muscat, a declarat că sănătatea mintală se formează în primul rând în familie, la școală și ulterior la locul de muncă. Ea a subliniat că serviciile medicale trebuie să fie pregătite să ofere sprijin persoanelor care se confruntă cu probleme de sănătate mintală.
Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a declarat că autoritățile de la Chișinău pot beneficia de experiența statelor membre în ceea ce privește siguranța online. Aceasta a dat asigurări că UE va continua să sprijine Republica Moldova în dezvoltarea măsurilor de protecție în mediul digital.
În Republica Moldova există deja un serviciu național prin intermediul căruia pot fi raportate anonim materialele de abuz sexual asupra copiilor, dar și alte tipuri de conținut ilegal sau dăunător identificat pe internet.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
