Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, aflată în prima sa vizită de lucru la Chișinău. Șefa statului a menționat, în cadrul întrevederii, că angajamentul cu care a venit în fața oamenilor – combaterea corupției – rămâne prioritatea echipei de guvernare.
„Ne concentrăm eforturile pe eliminarea practicilor abuzive în gestionarea banilor și a proprietăților publice, și pe oferirea instituțiilor din sectorul justiției a unor instrumente eficiente ca să combată flagelul corupției. Astfel putem îmbunătăți relația cetățenilor cu statul și putem spori calitatea vieții oamenilor”, a spus Maia Sandu după discuția cu Laura Codruța Kövesi. Totodată, șefa statului a menționat că progresele în acest domeniu vin mai greu – în special, în cazul investigării corupției mari sau în identificarea și recuperarea activelor transferate peste hotare.
„Aici, avansarea investigațiilor depinde de colaborarea cu procurorii din alte jurisdicții. Contăm pe cooperarea dintre organele de urmărire penală din Republica Moldova și procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO), prima instituție de urmărire penală la nivelul UE”, a precizat Președinta Maia Sandu. Șefa statului a salutat faptul că Procuratura Generală și șefa Parchetului European vor semna un acord de colaborare în acest sens și a menționat că autoritățile mizează pe ajutorul EPPO în investigarea fraudelor comise de cei care fug de justiția moldovenească, dar și în supravegherea utilizării de către Moldova a fondurilor europene.
Potrivit șefei statului, Republica Moldova s-a angajat să avanseze în procesul de integrare europeană, iar funcționarea justiției și combaterea corupției rămân determinante în acest parcurs. „Statul de drept, eficiența sectorului justiției și capacitatea instituțiilor de stat de a funcționa eficient, fără corupție, sunt hotărâtoare în calea noastră de euro-integrare. Eliminarea flagelului corupției este importantă și în contextul gestionării fondurilor de dezvoltare, pe care țara noastră le va accesa în drumul spre UE. Banii oferiți de donatori trebuie folosiți eficient și onest, în interesul cetățenilor și al modernizării țării, pentru îmbunătățirea proceselor și serviciilor oferite oamenilor”, a conchis Președinta Maia Sandu.