Elveția, Germania, Rusia, SUA și multe alte țări multietnice au un model federal. Dar în Elveția, cu democrația sa directă și federalismul ca bază a sistemului politic al țării, acest lucru funcționează cel mai eficient. Este, ca să spunem așa, un „paradis democratic” unic pe pământ. În discursul său adresat națiunii la Ziua Nationala la 1 august, președintele elvețian Iñazio Cassis a remarcat că „diversitatea noastră cu minoritățile sale nu a fost întotdeauna ușoară. Dar este marea noastră bogăție. În 731 de ani de istorie, am învățat să trăim împreună, am învățat toleranța și exercitarea democrației noastre.”
Jurnalistul Democracy.Md i-a întrebat pe politicienii elvețieni cum funcționează modelul lor federal și de ce ar fi potrivit pentru Moldova.
Unul pentru toți și toți pentru unul!
Motto-ul elvețian „Unul pentru toți și toți pentru unul” descrie perfect esența confederației. Țara este formată din 26 de cantoane, care, la rândul lor, sunt împărțite în peste 2 300 de comunități. În mod tradițional, Elveția este cunoscută sub numele de Confederația, dar, de fapt, este un stat federal încă din 1848. Puterea este împărțită între Confederație (statul cu capitala la Berna), cantoane (entități constitutive ale Confederației) și comune (comune sau municipalități). În cuvintele lui Guy Mettan, politician elvețian din cantonul Geneva, unde elvețienii francofoni sunt cei mai numeroși: „Într-un sistem federal precum Elveția, se aplică principiul subsidiarității. Acest lucru înseamnă că totul trebuie să fie făcut la nivelul cel mai de jos, cel mai apropiat de oameni, înainte de a ajunge la nivel federal. În Elveția, municipalitățile și cantoanele au mai multă „putere” decât parlamentul federal, care este format din Consiliul cantoanelor și Consiliul național. Cantoanele sunt responsabile pentru impozite, educație publică, asistență socială și asistență medicală, cultură, poliție, justiție, ocuparea forței de muncă, planificare națională, dezvoltare economică, transport public și drumuri, sisteme de apă și canalizare și așa mai departe. Nivelul federal este responsabil pentru coordonarea și armonizarea generală între cantoane, legile federale, apărarea națională și relațiile internaționale”.
Filippo Lombardi, fost președinte al Camerei superioare a Parlamentului elvețian, cu 20 de ani de experiență politică și actual membru al municipalității din Lugano, cu populație autohtonă vorbitoare de limbă italiană, a explicat: „Modelul federal este foarte important pentru realizarea democrației. În Elveția, fiecare canton are propriile legi, propriul parlament și propriul guvern și poate influența opinia publică în politica elvețiană. Dar în cadrul cantoanelor avem din nou același model, unde avem comune sau municipalități care pot lua propriile decizii, unde este posibilă o inițiativă populară sau un referendum popular. Fiecare cetățean simte importanța participării la procesul de luare a deciziilor în municipalitatea sa, în cantonul său, în țara sa. Prin urmare, federalismul este, ca să spunem așa, un instrument care reflectă esența democrației participative pentru toți cetățenii”.
De asemenea, ceea ce este deosebit în Elveția este faptul că democrația directă funcționează cu adevărat aici. Inteligența colectivă se mobilizează pentru a conveni asupra celei mai bune soluții acceptabile pentru orice problemă de guvernanță. De exemplu, în Elveția, ei votează în referendumuri regulate de patru ori pe an pe teme care variază de la taxe la licențe pentru construirea de minarete, împotriva substanțelor chimice toxice sau achiziționarea unui avion militar. Acest lucru implică o mare încredere în decizia poporului (poporul are întotdeauna dreptate) și întărește atașamentul oamenilor față de sistemul politic.
Consecința acestui sistem de stat este o egalitate strictă între cantoane, indiferent de mărime, putere economică sau demografie. Cantonul Appenzell Innerrhoden, de exemplu, cu o populație de doar 15 974 de locuitori, are aceleași drepturi ca și cantonul Zurich, cu 1 553 423 de locuitori. Federalismul asigură, de asemenea, recunoașterea diferitelor limbi naționale ca limbi oficiale, culturi și religii în cazul unui stat multietnic sau multicultural, respectarea drepturilor minorităților, căutarea de compromisuri politice cu opoziția sau cu partidele minoritare și respectarea voinței poporului.
Recunoașterea limbilor minoritare
În Elveția sunt recunoscute patru limbi naționale: germana, franceza, italiana și reto-româna. Reto-româna este vorbită de 0,5% din populație. „În 1938, în urma unei lupte îndelungate, retoromâna a devenit a patra limbă oficială a Elveției. 91,6% dintre elvețieni au votat în favoarea includerii unui articol în acest sens în Constituția Confederației Elvețiene. În 1996, retoromana a devenit limbă oficială, ceea ce a contribuit la asigurarea faptului că vorbitorii ei o pot folosi în chestiuni politico-administrative. Celelalte trei limbi oficiale sunt germana, franceza și italiana. Oriunde există limbi și culturi diferite, federalismul politic nu este departe. Federalismul și autonomia sunt caracteristici comune ale celor noastre două țări. În 1994, Găgăuzia a primit statutul de unitate teritorială autonomă în cadrul Republicii Moldova. Procesul politic de autonomie este o cale de succes și un bun model pentru alte regiuni ale lumii”, a scris în limba moldovenească Dieter Kläy, doctor în științe politice și deputat în Parlamentul din cantonul germanofon Zurich, în prefața autorului cărții „Consolidarea păcii: Moldova și Elveția”, care este autor si acelui articol.
Recensământul populației din Moldova din 2004 a arătat că în republică trăiesc moldoveni – 75,8%, ucraineni – 8,4%, ruși – 5,9%, găgăuzi – 4,4%, români – 2,2%, bulgari – 1,9% și mulți alții. Conform recensământului din 2004, 20,8% dintre moldoveni au declarat ca limbă maternă limbi care nu coincid cu naționalitatea lor. Conform sondajelor din 2011, 68% din populația Moldovei vorbește, citește și scrie fluent în limba rusă.
Cu toate acestea, în 2018, Curtea Constituțională a hotărât că legea din 1989 privind funcționarea limbilor pe teritoriul republicii este învechită, inutilă și invalidă, lipsind astfel limba rusă de statutul de limbă interetnică. În același timp, în autonomia găgăuză din Moldova, rusa este una dintre cele trei limbi oficiale, alături de moldovenească și găgăuză. În Republica Moldovenească Transnistreană, nerecunoscută, limba rusa este cea mai utilizată dintre cele trei limbi oficiale.
De ce este federalismul bun pentru Moldova?
La întrebarea dacă un model federativ ar fi bun pentru Republica Moldova, Filippo Lombardi a răspuns: „Nu sunt un expert în ceea ce privește situația din Moldova, dar cred că într-o țară cu o compoziție multietnică și cu limbi diferite, un model federal este capabil să ofere tuturor componentelor națiunii posibilitatea de a lua decizii, de a-și exprima identitatea, istoria, limba și cultura. Probabil că modelul federației ar putea ajuta Moldova. Știm că, de obicei, autorităților centrale nu le place acest model, deoarece au impresia că vor pierde controlul. În opinia mea, aceasta este o analiză greșită. Dimpotrivă, o țară este puternică atunci când toți cetățenii săi se simt ca acasă. Iar modelul federalismului asigură pluralismul de idei, religii, culturi și limbi. Sper că acest lucru va inspira Moldova!”.
De ce nu s-a potrivit acest model cu Ucraina? De ce în Republica Moldova opinia că „federalismul nu mai este atât de rău” este percepută de unii politicieni moldoveni ca „mancurtism” și „coloana a cincea” ? Politicianul, scriitorul și jurnalistul elvețian Guy Mettan este de părere că „structura federală este cea mai potrivită pentru statele multiculturale și multietnice, cum ar fi Elveția, Germania și Statele Unite, dar și pentru țările din Europa de Est, cum ar fi Moldova sau Ucraina, care nu sunt state monoetnice, deoarece au diferite minorități naționale. Tensiunile cresc atunci când un grup etnic sau cultural încearcă să își impună punctele de vedere asupra celorlalți, fără să le respecte, în numele unei viziuni simple a ceea ce ar trebui să fie un stat național și a unei abordări înguste a înțelegerii patriotismului. După dominația internaționalistă sovietică, tentația de a crea un stat național puternic și centralizat, fără respect pentru minoritățile care au locuit în mod istoric, a prevalat asupra tuturor celorlalte forme de organizare politică. Nu era loc pentru un stat federal. Naționaliștii extremiști urăsc, de obicei, această formă de guvernare. Doar cehii și slovacii au reușit să se împartă în două state separate fără război. Iugoslavia s-a destrămat, iar alte state, precum Georgia și Moldova, au înghețat conflictele cu unele dintre minoritățile lor. Trebuie să recunosc că nu este o decizie ușor de luat. Chiar și o țară ca Elveția a trebuit să ducă un scurt război civil (între luteranii liberali și catolicii conservatori) în 1847 înainte de a putea construi un stat federal eficient cu oameni rezonabili, adevărați patrioți, dar moderați”.
Guy Mettan a subliniat o altă paralelă între Elveția și Moldova în ceea ce privește situația geopolitică: „Este întotdeauna dificil să fii o țară culturală multinațională mică atunci când ești înconjurat de forțe mult mai mari. Acesta a fost cazul Elveției, care se afla în mod constant sub presiunea și interferența Franței și a Imperiului Austro-German, care încercau să atragă Elveția în sfera lor de influență. Iată de ce neutralitatea era atât de importantă pentru Elveția. A fost construit pe plan intern după Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648) și pe plan extern cu sprijinul Marii Britanii și al Rusiei după războaiele napoleoniene, prin Tratatul de la Viena din 1815.
Cu astfel de vecini, neutralitatea era o garanție a suveranității și a neamestecului în afacerile interne. De aceea, cred că neutralitatea ar putea fi o soluție pozitivă pentru țări precum Moldova, Georgia și Ucraina. Rolul țărilor neutre este de a promova pacea între marile puteri și de a fi „punți” între lumi diferite. Dar, din cauza propagandei extrem de negative și a presiunii externe, această opțiune a fost discreditată ca fiind „pro-rusă” și în prezent nu găsește niciun sprijin. Mă tem că această șansă a dispărut de mult.
Este îngrijorător faptul că UE critică aspru naționalismul în statele sale membre, dar îl promovează în afara granițelor sale, așa cum a făcut în fosta Iugoslavie (și în Kosovo), de exemplu. Aceeași observație în ceea ce privește neutralitatea: fiecare țară europeană este chemată acum să renunțe la neutralitate și să devină membră a NATO, în ciuda tuturor riscurilor militare și a constrângerilor economice. Suedia și Finlanda au renunțat la ea după secole sau decenii. Elveția a încălcat în mare măsură spiritul neutralității sale istorice de lungă durată. Doar Austria mai rezistă. Cred că adevăratul curaj, atunci când ești înconjurat de războinici, este să rămâi neutru și să nu adaugi violență la violență.”
Ecaterina Cojuhari