Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale are un nou director. Cine este Dragoș Guțu?

0

Numele companiei în care a activat în ultimii ani noul șef al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), Dragoș Guțu, numit, vineri, în funcție de Guvern, apare în mai multe scandaluri internaționale.   

 Este vorba despre compania farmaceutică GlaxoSmithKline, unde Guțu a ocupat diferite funcții, inclusiv de conducere, pe parcursul a 17 ani. 

Astfel, firma a fost implicată într-un vast scandal de corupție, fiind impusă printr-o decizie de judecată să achite o amendă impunătoare de 489 de milioane de dolari. În speță, întreprinderea a încercat să trucheze o licitație pe piața farmaceutică din China. Autoritățile din China au declarat atunci că, pe parcursul a șase ani, mita dată de angajații companiei se ridică la aproape 500 de milioane de dolari. Potrivit poliției locale, banii pentru mită erau acumulați din majorarea nejustificată a prețurilor la medicamente pe piața farmaceutică din China. Unele din aceste preparate aveau un preț de șapte ori mai mare decât pe piața altor țări.  

Într-un alt caz, compania a fost impusă să plătească o amendă de 3 miliarde de dolari. Firma în care tocmai activa noul șef al AMDM a fost acuzată de escrocherie. Angajații companiei au mituit unii medici cu care s-au înțeles să prescrie pacienților medicamentele produse de GSK, contrar diagnosticului bolnavilor și fără a se ține cont de efectele adverse. 

Un alt episod negativ în care apare numele companiei este legat de criza vaccinului contra varicelei în Germania. Atunci, GSK a încetat să mai livreze acest preparat, motivând neconformitatea calității. 

Unele canale de Telegram de la Chișinău spun că această ”experineță” acumulată de Guțu în respectiva companie s-ar putea răsfrânge negativ pe piața farmaceutică din Moldova. Corporațiile internaționale  farmaceutice vor fi favorizate, iar producătorii locali înlăturați de pe piața farmaceutică moldovenească.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata