Alertă MAE: Cetățenii sunt îndemnați să evite călătoriile în Israel

0

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie în Orientul Mijlociu, având în vedere situația de securitate instabilă din Israel.

Astfel, cetățenii sunt îndemnați să evite călătoriile neesențiale în această țară.

MAE recomandă conaționalilor să urmărească știrile și informațiile oficiale furnizate de autorități, inclusiv Ministerul Afacerilor Externe și reprezentanța diplomatică din Tel Aviv. „Aceste surse pot oferi actualizări referitoare la situația din zonă și eventualele măsuri de siguranță adiționale”, precizează instituția.

Ministerul încurajează cetățenii să fie responsabili, precauți, să pună prioritate pe siguranța personală, să respecte instrucțiunile și regulile impuse de autorități și să evite expunerea în mod voluntar la riscuri nejustificate și recomandă să fie menținut contactul cu ambasada din Israel.

Cetățenii se pot adresa pentru informații la Centru de Apel, care poate fi contactat la numerele de telefon 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau la numărul  +373 22 23 20 02. 

De asemenea, moldovenii pot contacta și Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel: Locația – Leonardo Da Vinci 21, Tel Aviv, Israel, tel. +972 3-523-2000. Suplimentar, cetățenii pot expedia un mesaj prin email la [email protected] sau pe pagina de Facebook a Centrului de Apel și pagina de facebook a Ministerului Afacerilor Externe.

Amintim că, sâmbătă seara, Iranul a atacat Israelul cu peste trei sute de drone și rachete. Teheranul a avertizat SUA să nu se implice în conflict, în timp ce avioane și sisteme antiaeriene americane au doborât dronele iraniene.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata