Alexandr Severin: Primăria Fălești a depus spre finanțare un proiect major în valoare de 73 milioane lei pentru dezvoltarea serviciului de canalizare în oraș

0

Primarul orașului Fălești, Alexandr Severin (Partidul Nostru), a anunțat astăzi că administrația locală a reușit, „după o muncă și un efort colosal”, să depună în termen dosarul pentru finanțarea unui proiect de infrastructură vital, în cadrul apelului lansat de Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Este vorba despre proiectul „Construcția staţiei de epurare şi dezvoltarea serviciului public de canalizare a apelor uzate la nivel intercomunitar în raionul Făleşti”, a cărui valoare totală este estimată la aproximativ 73 de milioane de lei. „Scopul acestui proiect este de a creşte calitatea vieţii cetăţenilor prin modernizarea infrastructurii de canalizare. Planul prevede construirea a 35 de kilometri de rețea în microraionul Gara-Fălești și edificarea unei noi Stații de epurare în orașul Fălești”, a declarat primarul Severin. Autoritățile locale așteaptă în prezent evaluarea și răspunsul oficial din partea instituțiilor abilitate. Dacă proiectul va fi aprobat, el ar putea aduce una dintre cele mai importante investiții în infrastructura orașului din ultimii ani.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata