Ambasadoarea Jana Costachi a prezentat scrisorile de acreditare la Dublin

0

Jana Costachi a fost oficial acreditată în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Irlanda, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Reședința Oficială a președintelui Irlandei, Áras an Uachtaráin. Ea a prezentat scrisorile de acreditare semnate de președinta Maia Sandu.

Președintele Irlandei a transmis un mesaj clar de susținere a parcursului european al Republicii Moldova, subliniind că Irlanda rămâne un partener strategic și un sprijin constant al aspirațiilor europene ale țării noastre. Oficialul a apreciat în mod deosebit contribuția comunității moldovenești la dezvoltarea și diversitatea societății irlandeze, transmite Știri.md, cu referire la moldpres.md.

„Moldova va reuși! Irlanda este un partener strategic și un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova”, a afirmat președintele Irlandei.

Ambasadoarea Jana Costachi și-a reafirmat angajamentul de a folosi toată experiența, competențele și dedicarea sa pentru a întări relațiile bilaterale moldo-irlandeze.

„Este o mare onoare și o responsabilitate să reprezint Moldova și cetățenii săi în Irlanda. Mulțumesc Excelenței Sale, președintei Maia Sandu, pentru încrederea acordată și președintelui Irlandei pentru sprijinul în exercitarea acestui mandat”, a spus ambasadoarea.

În cadrul ceremoniei, Jana Costachi a transmis mesajele de salut și urările de bine din partea președintei Maia Sandu către președintele Michael D. Higgins și poporul irlandez, exprimând dorința de a intensifica cooperarea politică, economică și culturală între cele două țări, precum și sprijinul continuu pentru comunitatea moldovenească din Irlanda.

Prin decretul semnat în martie 2025 de președinta Maia Sandu, Jana Costachi a fost numită ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Irlanda.

Din 2021, Jana Costachi a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Ea are o experiență de peste 15 ani și expertiză internațională în domenii precum protecția drepturilor omului, promovarea egalității de șanse, dialogul social, politici ocupaționale și sociale, reglementarea migrației, gestionarea fluxurilor migratorii internaționale și securitatea publică.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata