Ambasadorul Ucrainei: Formatul „5+2” este depășit; Rusia nu poate media conflictul transnistrean

0

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, a declarat că formatul de negocieri „5+2” privind soluționarea conflictului transnistrean este depășit și nu mai este funcțional. 

Potrivit diplomatului ucrainean, prezența Federației Ruse în acest format împiedică demararea unor negocieri constructive. Rohovei a subliniat că Rusia utilizează conflictul și regiunea transnistreană ca instrumente de forță și influență, fără a avea un interes real în protejarea locuitorilor din zonă.

În acest context, ambasadorul a propus crearea unui nou format de negocieri, în care Uniunea Europeană să joace un rol esențial, având în vedere aspirațiile europene ale Republicii Moldova. El a menționat că, în cei peste 30 de ani de negocieri în formatul „5+2”, nu s-au obținut rezultate concrete, iar schimbările geopolitice actuale impun o abordare diferită.

Rohovei a reiterat angajamentul Ucrainei de a susține integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova și a subliniat că soluționarea conflictului transnistrean trebuie să respecte aceste principii fundamentale.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata