Adolescent căutat de poliție după un atac soldat cu mai multe victime în Turcia

Un adolescent înarmat este căutat de autoritățile din Turcia, după ce a deschis focul într-o zonă din apropierea orașului Mersin, provocând mai multe victime și declanșând o amplă operațiune de securitate.

Patru persoane au fost ucise, iar alte opt au fost rănite în urma unui atac armat produs luni, 18 mai, în apropierea orașului Mersin, în sudul țării, potrivit presei locale citate de surse internaționale.

Conform agențiilor DHA și IHA, suspectul ,un adolescent aflat în continuare în libertate, ar fi deschis focul inițial într-un restaurant, unde a ucis proprietarul localului și un angajat, rănind mai mulți clienți. Ulterior, acesta ar fi continuat atacul în timp ce fugea, împușcând mortal alți doi bărbați.

Printre victime se află un păstor care își păzea turma în apropierea restaurantului, situat pe un drum la aproximativ 40 km nord-est de Mersin, precum și un șofer aflat în zonă.

Imagini difuzate de presa locală surprind un elicopter implicat în operațiunile de căutare, precum și ambulanțe care au transportat răniții la un spital din regiune.

Potrivit acelorași surse, atacatorul are 17 ani. Autoritățile continuă operațiunile de căutare pentru prinderea acestuia.

Cazul vine la scurt timp după un incident similar produs în aprilie, când un alt adolescent a deschis focul într-o școală dintr-un oraș situat la circa 180 km distanță, ucigând nouă elevi și un profesor.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment