Aglomerație la Giurgiulești și Sculeni: recomandările Serviciului Vamal pentru transportatori

Peste 3.200 de camioane au traversat punctele vamale de frontieră ale Republicii Moldova în ultimele 24 de ore, pe ambele sensuri de circulație. Deși numărul vehiculelor aflate în așteptare la posturile Giurgiulești și Sculeni a scăzut, traficul rămâne aglomerat, iar autoritățile continuă să aplice măsuri pentru reducerea cozilor.

Potrivit Serviciului Vamal, în intervalul respectiv au fost procesate 3.237 de camioane. Pentru gestionarea fluxului de transport, instituția a suplimentat personalul în cele mai solicitate posturi, iar autoritățile vamale din Republica Moldova și România își coordonează acțiunile în funcție de situația din teren.

Transportatorii sunt îndemnați să întreprindă din timp mai multe acțiuni pentru a evita întârzierile. Printre recomandări se numără achitarea în avans a rovinietei pentru drumurile din România, utilizarea sistemului de tranzit comun NCTS, atunci când este posibil, și transmiterea anticipată a declarațiilor electronice.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să verifice documentele necesare înainte de pornirea la drum și să ia în calcul puncte de trecere alternative, în funcție de destinație și de specificul transportului. Pentru camioanele goale sunt recomandate posturile Cahul–Oancea și Costești–Stânca.

În cazul traversării prin Costești–Stânca, transportatorii trebuie să se programeze în prealabil prin intermediul sistemului BQS. Rezervarea intervalului de trecere se face online, pe platforma bqs.customs.gov.md, iar camioanele trebuie să ajungă la frontieră la ora stabilită. Cei care solicită programarea direct la ghișeu, după sosirea în punctul vamal, vor trebui să aștepte până la următorul interval disponibil.

Totodată, începând cu 3 noiembrie, exportul cerealelor din Republica Moldova către România poate fi realizat și prin postul vamal Costești–Stânca. Decizia a fost convenită de autoritățile celor două state pentru diversificarea rutelor de transport și diminuarea presiunii asupra punctelor de trecere aglomerate.

În ultimele 24 de ore, prin acest post au trecut 66 de camioane, dintre care 61 transportau marfă, iar cinci erau goale. Dintre vehiculele încărcate, 15 aveau în transport cereale.

Comments (0)
Add Comment