Joseph Mark Burkhalter, ambasadorul desemnat al Statelor Unite în Republica Moldova, a depus în această săptămână jurământul în fața secretarului de stat american Marco Rubio.Anunțul a fost făcut de Ambasada SUA la Chișinău, care a transmis că îl așteaptă pe Burkhalter în Republica Moldova și că misiunea diplomatică va lucra sub conducerea sa pentru consolidarea relațiilor dintre cele două state.
„Ambasada SUA în Republica Moldova așteaptă cu nerăbdare să îl întâmpine pe Ambasadorul-desemnat Burkhalter la Chișinău și să lucreze sub conducerea sa pentru a consolida și mai mult relația durabilă dintre cele două țări ale noastre”, se arată în mesajul misiunii diplomatice.
Burkhalter a fost propus în iunie 2026 de președintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru funcția de ambasador în Republica Moldova.
Anterior, acesta fusese nominalizat pentru postul de ambasador al SUA în Norvegia. În mediul profesional, Burkhalter a ocupat funcția de consilier senior la Dentons US LLP, unde s-a concentrat pe proiecte din domeniul politicilor publice și dezvoltării economice în Regatul Unit.
El a avut și o carieră politică în statul Georgia, unde a fost membru al Adunării Generale timp de 18 ani, reprezentând o zonă din nordul comitatului Fulton, în apropiere de Atlanta. În legislativul statului, Burkhalter a ocupat funcțiile de Speaker al Camerei și Speaker Pro Tempore.
În paralel cu activitatea politică, acesta a activat în domeniul dezvoltării imobiliare și a făcut parte din conducerea Camerei de Comerț North Fulton și a Districtului de Îmbunătățire Comunitară North Fulton din Alpharetta, Georgia.
După depunerea jurământului, următoarea etapă este venirea lui Joseph Mark Burkhalter la Chișinău și preluarea oficială a mandatului diplomatic.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!