Anatolie Ichim: Reprezentanții conducerii țării merg foarte rar prin satele Moldovei

Guvernanții îi consideră incomozi pe reprezentanții administrațiilor publice locale care vorbesc despre neajunsurile și problemele din satele țării, dar, spre deosebire de aceștia, aleșii locali discută zilnic cu cetățenii și cunosc foarte bine problemele din teritoriu.

Declarația a fost făcută de președintele raionului Cantemir, Anatolie Ichim, la manifestația în susținerea colegului său din Cahul, Marcel cenușă, arestat de autorități. În opinia lui Ichim, acțiunile împotriva lui Cenușă au început după ce el a ieșit și a vorbit publice despre problemele cu care se confruntă raionul în urma majorării tarifelor la resursele energetice. ”Guvernarea a decis că noi nu trebuie să vorbim despre neajunsurile și problemele din raion. Reprezentanții conducerii merg foarte rar în localitățile țării. Noi, președinții de raioane, ne întâlnim zilnic cu cetățenii, cunoaștem problemele tuturor localităților. Pe noi ne-au ales cetățenii și noi slujim poporului”, a spus Ichim. Protestatarii susțin că Marcel Cenușă este nevinovat și au cerut eliberarea imediată a președintelui raionului Cahul.

cantemir
Comments (0)
Add Comment