Atac cibernetic în șase magazine din România: frigiderele ar fi fost setate să ajungă la 50 de grade

Un posibil atac cibernetic a vizat șase magazine din România, după ce sistemele care controlau echipamentele frigorifice ar fi fost compromise, iar temperatura din frigidere ar fi crescut până la 50 de grade Celsius. Incidentul s-ar fi produs în noaptea de 2 noiembrie, însă angajații l-au observat abia în dimineața următoare.

Potrivit informațiilor prezentate de presa română, atacul ar fi avut loc în jurul orei 01:30. Defecțiunea a fost sesizată de personalul magazinelor aproximativ șase ore și jumătate mai târziu, în jurul orei 08:00. Reprezentanții unităților comerciale au raportat o posibilă compromitere a controllerelor care gestionau instalațiile frigorifice.

Specialiștii susțin că metoda folosită ar fi similară celei înregistrate în atacurile asupra unor magazine din Belgia, Luxemburg, Suedia, Irlanda și Franța. În unele dintre aceste cazuri, creșterea temperaturii în frigidere și congelatoare a dus la pierderi importante de produse alimentare.

Deocamdată, valoarea eventualelor pagube din România nu a fost stabilită, potrivit Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).

Într-o reacție publică, organizația a precizat că magazinele funcționează în regim obișnuit, iar produsele comercializate respectă condițiile de siguranță alimentară.

Reprezentanții asociației au menționat că retailerii aplică proceduri de monitorizare a temperaturilor și sisteme de verificare a calității produselor. În cazul apariției unor deficiențe tehnice, acestea sunt evaluate și remediate în cel mai scurt timp, conform procedurilor interne.

Asociația a mai precizat că produsele păstrate în echipamentele frigorifice sunt verificate constant, iar mecanismele de trasabilitate permit identificarea și gestionarea eventualelor riscuri de-a lungul lanțului alimentar.

Amintim că, la 2 noiembrie, mai multe lanțuri de supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg au raportat creșteri neobișnuite ale temperaturilor din frigidere și congelatoare. Incidentele au stârnit suspiciuni privind un posibil val de atacuri cibernetice, după ce operațiuni similare ar fi provocat anterior pierderi de produse alimentare în valoare de milioane de euro în Franța.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment