Control la Leușeni: un șofer venit din Italia avea în microbuz bunuri comerciale nedeclarate

La postul vamal Leușeni, un control efectuat asupra unui microbuz care venea din Italia s-a încheiat cu depistarea unui lot de mărfuri nedeclarate. Bunurile au fost găsite după ce șoferul a indicat în declarația vamală că transportă doar obiecte personale.

Microbuzul, un Volkswagen Transporter, era condus de un cetățean nerezident în vârstă de 38 de ani. Vehiculul a fost verificat de funcționarii vamali împreună cu reprezentanții Direcției integritate și supraveghere.

În timpul controlului fizic detaliat, în compartimentul destinat bagajelor au fost descoperite mai multe produse care, potrivit autorităților, aveau caracter comercial și nu fuseseră declarate.

Printre bunurile depistate se aflau scule și echipamente electrice, băuturi alcoolice, produse de igienă, precum și alte mărfuri.

Întregul lot a fost ridicat și urmează să fie supus procedurilor prevăzute de legislația vamală, bunurile fiind pasibile confiscării.

Șoferul riscă să fie sancționat pentru nedeclararea mărfurilor.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment