Drona care a dat peste cap plecarea lui Zelenski din Moldova. Kremlinul neagă că avionul a fost în pericol

Kremlinul respinge informațiile potrivit cărora avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost aproape lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova spre Norvegia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat informația drept o „amenințare fictivă” și a susținut că incidentul nu a avut loc.

„În ceea ce privește această amenințare fictivă la adresa avionului lui Zelenski, este ceva ce nu a existat niciodată”, a declarat Peskov în cadrul briefingului său de joi, citat de agențiile internaționale.

Declarația vine după ce premierul norvegian Jonas Gahr Støre a afirmat că aeronava în care se afla Zelenski „a fost aproape de a fi lovită de o dronă” în momentul decolării din Moldova. Premierul nu a precizat însă cât de aproape s-ar fi aflat drona de avion și nici nu a indicat sursa exactă a informației.

Ulterior, autoritățile de la Chișinău au confirmat că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar marți, după ce o dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian. În urma alertei, decolarea avionului lui Zelenski spre Oslo a fost amânată. După ce autoritățile au stabilit că drona a căzut și a explodat pe teritoriul Republicii Moldova, restricțiile de zbor au fost ridicate, iar aeronava președintelui ucrainean a putut decola.

Incidentul a afectat și alte zboruri. Potrivit autorităților moldovene, trei curse care urmau să decoleze și patru aeronave care trebuiau să aterizeze au fost întârziate în perioada în care spațiul aerian a fost închis.

În același timp, ministrul norvegian de Finanțe, Jens Stoltenberg, fost secretar general al NATO, a spus că Zelenski le-ar fi relatat participanților la întâlnirile de la Oslo despre problemele întâmpinate la plecarea din Moldova.

„Plecarea sa a fost întârziată şi au fost unele amenințări la adresa avionului”, a declarat Stoltenberg pentru televiziunea publică norvegiană NRK.

Zelenski se deplasa la Oslo pentru funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei și pentru întrevederi cu oficialii norvegieni, inclusiv discuții privind sprijinul militar acordat Ucrainei și consolidarea apărării aeriene.

Potrivit informațiilor publicate de autoritățile moldovene, în aceeași perioadă două drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele a căzut pe teritoriul țării, iar cealaltă a continuat spre România. Incidentul a determinat închiderea temporară a spațiului aerian.

Deocamdată, nu au fost prezentate public dovezi care să confirme că drona a urmărit în mod direct aeronava lui Zelenski sau că aceasta s-a aflat la o distanță care să fi pus efectiv avionul în pericol. O sursă ucraineană citată de AFP a calificat ulterior drept exagerată afirmația privind riscul direct asupra aeronavei.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment