Grădiniță nouă în satul Bîc din comuna Bubuieci, o premieră pentru suburbie

O grădiniță nouă urmează să fie ridicată și în satul Bîc din comuna Bubuieci până în 2025. Municipalitatea a alocat în acest sens 4,17 milioane de lei din totalul celor peste 15,4 milioane de lei acordate comunie Bubuieci în ultimii ani.

Liderul MAN, Ion Ceban, susține că 1,2 milioane de lei au fost alocate pentru lucrări de infrastructură la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din comună. Au fost reparate acoperișul instituției și clădirea unui depozit alimentar, a fost construit un nou gard și pavajul în curte.

A fost alocat și un milion de lei pentru construcția unui sediu nou al Centrului medical în satul Bîc, 6,8 milioane de lei au fost alocați pentru rețea de canalizare pe mai multe străzi și canalizare pluvială. De asemenea, 1,2 milioane de lei au ajuns la reabilitarea străzii D. Cantemir, iar un milion de lei – pentru amenajarea trotuarului în satul Bîc.

De asemenea, au fost deschise două rute noi de autobuz: nr. 21 „sat. Bubuieci (str. Stefan cel Mare) – or. Chișinău (str. Meșterul Manole)” și nr. 36 „sat. Bubuieci (str. Gr. Vieru) – or. Chișinău (bd. Dacia).

În Comuna Bubuieci, din partea MAN a fost înaintat Leonid Umaneț în calitate de candidat la funcția de primar.

municipalitate
Comments (0)
Add Comment