Peste 70 de miliarde de lei ar fi contribuția Chișinăului la bugetul public național. Declarația lui Ion Ceban

Municipiul Chișinău generează între 65% și 70% din veniturile bugetului public național, însă mai puțin de 10% din aceste resurse revin în capitală. Declarația a fost făcută de primarul Ion Ceban, care susține că aportul economic al municipiului depășește 70 de miliarde de lei.

Edilul afirmă că există o diferență considerabilă între contribuția capitalei la formarea bugetului public și resursele care sunt ulterior direcționate către municipiu.

„Este o realitate care ridică o întrebare retorică: cine pe cine finanțează?”, a declarat Ion Ceban.

Primarul nu a oferit, în declarația citată, detalii despre perioada la care se referă cifrele prezentate sau despre modul în care a fost calculată contribuția Chișinăului.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment