Igor Grosu a discutat la Istanbul despre situația din Găgăuzia și alegerile din noiembrie

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere la Istanbul cu deputatul Parlamentului Turciei și responsabil pentru relațiile cu statele turcice, Kürşad Zorlu. Discuția a avut loc în timpul unei scurte escale a oficialului moldovean în Turcia.

Cei doi au abordat relațiile dintre Republica Moldova și Turcia, precum și situația din Găgăuzia, inclusiv alegerile care urmează să fie organizate în autonomie în noiembrie 2026.

Igor Grosu a declarat că discuția a avut loc la câteva săptămâni după vizita lui Kürşad Zorlu în Republica Moldova și a vizat proiectele și subiectele prin care cooperarea dintre cele două state poate fi consolidată.

„La doar câteva săptămâni după vizita sa în Republica Moldova, am revenit asupra subiectelor de interes comun și a proiectelor prin care putem consolida relațiile moldo-turce. Am discutat și despre situația din Găgăuzia, inclusiv despre alegerile care urmează să aibă loc în autonomie”, a spus Grosu.

Președintele Parlamentului a subliniat că pentru autoritățile de la Chișinău este important ca autonomia găgăuză să se dezvolte într-un climat de pace și stabilitate, în componența Republicii Moldova, cu păstrarea și promovarea identității, limbii și culturii locale.

„Legătura specială dintre poporul găgăuz și Turcia trebuie să fie o punte care unește și contribuie la dezvoltarea autonomiei. Vom continua acest dialog strâns și deschis cu partenerii noștri turci”, a mai declarat Igor Grosu.

În perioada următoare, președintele Parlamentului urmează să efectueze vizite de lucru în Slovenia și Ungaria. Agenda include întrevederi cu oficiali de rang înalt și discuții privind consolidarea relațiilor bilaterale și a cooperării interparlamentare, precum și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment