Judecătorii au aflat despre proiectul de lege care prevede extinderea evaluării extraordinare („full-vetting”) și asupra magistraților din instanțele de fond de pe pagina oficială a Comisiei de la Veneția, afirmă judecătorul Ion Chirtoacă.
Potrivit magistratului, inițiativa conține prevederi mai stricte decât mecanismele de evaluare a integrității aplicate anterior, inclusiv pre-vettingul și vettingul deja implementat. Acesta a explicat că, în cazul în care nu este întrunit criteriul de integritate la un nivel de minimum 40%, evaluarea este considerată eșuată.
Chirtoacă susține că sistemul judecătoresc a fost surprins de apariția proiectului, despre care magistrații ar fi aflat de pe pagina oficială a Comisiei de la Veneția, fără o consultare prealabilă în interiorul sistemului.
În opinia sa, judecătorii cer ca astfel de reforme să fie elaborate într-un cadru transparent, cu implicarea directă a magistraților și cu consultarea acestora. El afirmă că extinderea evaluării fără un dialog real cu sistemul poate afecta încrederea instituțională.
Magistratul avertizează că aplicarea „full-vettingului” la nivelul instanțelor de fond ar putea duce la un deficit și mai mare de personal în sistemul judecătoresc, ceea ce ar influența direct durata de examinare a dosarelor.
El a oferit ca exemplu situația din instanțe, unde termenele de judecată sunt deja foarte încărcate: la Curtea de Apel, ședințele sunt programate până în anul 2027, iar la Judecătoria Chișinău cauzele sunt fixate pentru sfârșitul anului 2026.
Chirtoacă a ridicat problema impactului suplimentar al eventualelor plecări din sistem, menționând că o reducere semnificativă a numărului de judecători ar duce la creșterea exponențială a volumului de lucru și la întârzieri și mai mari în examinarea cauzelor.