Ivanna Koksal: Decât am discuta azi despre necesitatea cenzurii, mai bine am căuta soluții pentru a ajuta cetățenii

Cetățenii Republicii Moldova așteaptă ca statul să combată sărăcia, să ajute agricultorii, aflați într-o situație excepțional de gravă, iar guvernarea în mod prioritar elaborează și pune la vot un proiect de lege care aduce cenzura. Declarația îi aparține deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Ivanna Koksal, și a fost făcută în plenul Parlamentului, unde PAS a prezentat proiectul cu privire la „securizarea spațiului informațional”.

„Știți ce spun oamenii? Oamenii spun că este o lege inventată pentru acei, care nu sunt mulțumiți de activitatea actualei guvernări. Această lege va fi o bâtă pentru cei, care își vor permite să critice guvernarea. Mai mult de două ore noi discutăm despre acest proiect, iar la început de ședință s-a propus o inițiativă ce prevede ajutor unic pentru cetățenii noștri. Această inițiativă nu a fost susținută de către majoritatea parlamentară, pentru au votat doar 33 de deputați. Știți că în țară sunt în plină desfășurare lucrările agricole? Iar noi nicicum nu îl putem invita pe ministrul Agriculturii în Parlament. De ce noi măcar o oră nu discutăm cum să aducem semințe, îngrășăminte, cum să vindem merele ca să nu se strice pe dealuri? Noi aprobăm legi, cum să luptăm cu cei care sunt împotriva guvernării. De unde e această nevoie stringentă de așa o lege. Oamenii au nevoie de altceva, au nevoie de ajutor”, a declarat Koksal.

Comments (0)
Add Comment