Ministra Justiției a prezentat raportul de activitate: Reforme majore


Veronica Mihailov-Moraru, ministru al Justiției în exercițiu, a prezentat astăzi raportul de activitate pentru perioada februarie 2023 – octombrie 2025, subliniind realizările majore în domeniul reformelor sectorului judiciar și al procuraturii.

Oficiala a mulțumit echipei Ministerului Justiției și autorităților subordonate pentru implicarea lor, precum și prim-ministrului în exercițiu Dorin Recean pentru sprijinul acordat în implementarea reformelor, transmite democracy.md cu referire la moldpres.md.

„Sprijinul oferit în parcursul mandatului meu, într-o perioadă destul de complicată, a fost esențial. Ministerul Justiției a inițiat și a promovat reforme instituționale majore pentru a eficientiza și moderniza sistemul judecătoresc și al procuraturii, pentru a restabili integritatea și încrederea cetățenilor în actul justiției, pentru a combate corupția și a consolida protecția drepturilor omului și valorile democratice ale statului de drept”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.

Potrivit ministrei, activitatea de transformare a sectorului justiției a fost ghidată de Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției 2020–2025, aprobată de Parlament în 2025.

„Constatăm că din această strategie peste 65% din acțiunile setate au fost îndeplinite, 23% sunt în curs de realizare la o etapă avansată, iar restul se află în faza de inițiere. Implementarea strategiei a fost însoțită de angajamentele naționale derivate din agenda de integrare europeană. Reformele lansate au vizat consolidarea independenței și integrității sistemului justiției, dar și resetarea acestuia prin asigurarea integrității actorilor, ceea ce este cheia pentru creșterea nivelului de încredere a cetățenilor în justiție”, a adăugat oficiala.

Ministrul a detaliat și principalele reforme implementate:

„Urmare a lansării procesului de verificare externă în 2023–2024, au fost constituite noile consilii ale CSM și CSP, formate din membri care promovează verificarea integrității etice și financiare. În 2024–2025, au fost constituite și colegiile interne ale Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor, responsabile de evaluarea performanțelor, disciplinarea și verificarea judecătorilor și procurorilor”.

De asemenea, ministrul a menționat revizuirea mecanismelor de selecție, evaluare și răspundere disciplinară, care au fost simplificate și îmbunătățite, acordând o importanță majoră integrității și competenței profesionale.

„Standardele de verificare a integrității, competenței manageriale și profesionale au fost consolidate, iar transferul anumitor atribuții în cadrul procuraturii a sporit transparența procedurilor disciplinare. Legile privind evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor sunt în curs de implementare, iar procesul este monitorizat de Comisia de la Veneția și de Curtea Constituțională”, a spus Veronica Mihailov-Moraru.

Ministrul a prezentat și cifre detaliate privind exercițiul de evaluare externă:

„Până la această dată, 287 de persoane au fost supuse exercițiului de evaluare extraordinară. Dintre acestea, 103 persoane – judecători, procurori și membri ai societății civile – au promovat, 93 nu au promovat, iar 91 s-au retras sau au demisionat. În detaliu, dintre judecători 48 au promovat, 37 nu au promovat și 52 s-au retras, iar în rândul procurorilor 28 au promovat, 26 nu au promovat și 27 s-au retras sau au demisionat”.

Veronica Mihailov-Moraru a adăugat că procesul de evaluare continuă la nivelul curților de apel și că recent au fost adăugați membri suplimentari în comisiile de evaluare pentru a accelera procesul, cu termen de finalizare extins până în decembrie 2026.

Un alt punct major evidențiat de ministru a fost reforma Curții Supreme de Justiție.

„Reforma Curții Supreme de Justiție este una dintre cele mai importante realizări ale actualului Guvern. Componența a fost redusă de la 33 la 20 de membri, iar selecția a fost diversificată pentru a include reprezentanți din mediul academic, avocați și procurori cu experiență de minimum 10 ani. Astăzi, opt judecători au fost numiți după evaluarea externă și își desfășoară activitatea în cadrul Curții”.

Ministrul a subliniat că aceste măsuri urmăresc uniformizarea practicii judiciare și eliminarea deciziilor contradictorii la nivelul instanțelor, contribuind astfel la creșterea încrederii publicului în sistemul judiciar.

Veronica Mihailov-Moraru a deținut funcția de ministru al Justiției din februarie 2023, fiind responsabilă pentru implementarea reformelor majore în sectorul justiției și al procuraturii, inclusiv în contextul angajamentelor Republicii Moldova față de Uniunea Europeană.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment