Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a salutat decizia partenerilor europeni de a deschide primul cluster de negocieri cu Republica Moldova, intitulat „Valorile fundamentale”.
Formațiunea politică a calificat acest pas drept unul important din punct de vedere tehnic și juridic, subliniind că reprezintă o etapă de maturitate și responsabilitate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
MAN afirmă că integrarea europeană nu trebuie tratată ca un slogan politic sau un instrument electoral, ci ca un proces bazat pe rezultate concrete, inclusiv creșterea nivelului de trai, modernizarea infrastructurii și consolidarea instituțiilor statului.
În opinia formațiunii, modelul de dezvoltare implementat la Chișinău demonstrează că standardele europene pot fi aplicate eficient prin profesionalism și management eficient.
Referindu-se la clusterul „Valorile fundamentale”, MAN a menționat că acesta vizează domenii precum statul de drept, reforma administrației publice și criteriile economice, considerate esențiale pentru parcursul european al țării.
Partidul susține necesitatea unei reforme reale a administrației publice, bazate pe descentralizare financiară și respect față de autonomia locală, avertizând asupra riscului de centralizare excesivă a puterii.
De asemenea, MAN solicită un proces de integrare transparent și incluziv, în care cetățenii să fie informați cu privire la angajamentele asumate și impactul reformelor.
Formațiunea mai subliniază că justiția și instituțiile democratice nu trebuie să fie influențate politic, ci să asigure echitate și pluralism.
MAN își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și declară că este dispus să contribuie cu expertiză administrativă pentru accelerarea procesului de negociere, astfel încât beneficiile integrării europene să fie resimțite de toți cetățenii.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!