Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a aprobat noi proceduri privind înregistrarea în scopuri de TVA a comercianților străini care vând produse online consumatorilor din Republica Moldova. Măsurile se referă la aplicarea regimului special pentru coletele cu o valoare de până la 150 de euro, intrat în vigoare la 1 noiembrie 2026.
Potrivit SFS, regimul se aplică mărfurilor comercializate la distanță către persoane fizice din Republica Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător. Produsele trebuie să fie expediate prin trimiteri poștale, iar valoarea fiecărui colet nu trebuie să depășească 150 de euro. Mărfurile supuse accizelor sunt excluse din acest regim.
Comercianții nerezidenți care vând produse prin intermediul platformelor internaționale de comerț electronic pot beneficia de regimul special doar dacă desemnează un intermediar înregistrat în Republica Moldova.
Intermediarul va reprezenta comerciantul în relația cu autoritățile fiscale și va îndeplini, în numele și în contul acestuia, obligațiile prevăzute de legislație.
O entitate din Republica Moldova poate reprezenta mai mulți comercianți străini. În acest caz, pentru fiecare comerciant nerezident reprezentat va fi atribuit un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA.
Înregistrarea și actualizarea datelor, exclusiv online
Prin Ordinul nr. 538/2026, Serviciul Fiscal de Stat a aprobat procedura de înregistrare în scopuri de TVA, de modificare a datelor și de anulare a înregistrării pentru aplicarea noului regim.
Toate aceste operațiuni vor fi efectuate exclusiv online, prin sistemul informațional automatizat „e-Cerere”, disponibil în Cabinetul personal al contribuabilului.
Intermediarii trebuie să informeze SFS dacă renunță la activitatea de intermediere sau dacă un comerciant străin pe care îl reprezintă decide să nu mai utilizeze regimul special.
Totodată, înregistrarea intermediarului poate fi anulată de Serviciul Fiscal de Stat, la inițiativa Serviciului Vamal, în mai multe situații. Printre acestea se numără încetarea activității de vânzare la distanță a comerciantului străin, nerespectarea condițiilor legale de către intermediar sau încălcarea repetată a regulilor regimului special.
Dacă un intermediar reprezintă mai mulți comercianți străini și solicită anularea unui cod TVA, acesta trebuie să depună o declarație în care să indice motivul anulării și datele de identificare ale comerciantului pentru care încetează reprezentarea.
De asemenea, orice modificare a datelor de identificare ale intermediarului sau ale comerciantului străin trebuie comunicată printr-o declarație de actualizare a informațiilor prezentate anterior.
Pentru a facilita aplicarea noilor proceduri, SFS a publicat un ghid video care explică, pas cu pas, modul de înregistrare, modificare și anulare a datelor.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!