Petra Lärke, la Tiraspol: ambasadoarea Suediei s-a întâlnit pentru prima dată cu Krasnoselski

Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Petra Lärke, a efectuat miercuri o vizită la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu liderul administrației transnistrene, Vadim Krasnoselski. Este prima întrevedere a diplomatului suedez cu reprezentanții conducerii regiunii de la preluarea mandatului.

În cadrul discuției, Krasnoselski a abordat situația procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană. El a acuzat Chișinăul că ar fi responsabil de blocarea formatului de negocieri și a calificat acțiunile autorităților moldovene drept „iresponsabile și nepromițătoare”.

Liderul de la Tiraspol a declarat că regiunea ar aprecia sprijinul Ambasadei Suediei și al Petrei Lärke pentru intensificarea procesului de negocieri.

Vizita are loc la câteva zile după ce ambasadoarea Suediei s-a întâlnit la Chișinău cu viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. Discuțiile din 17 septembrie au vizat evoluțiile procesului de reglementare transnistreană, respectarea drepturilor omului și eforturile autorităților de la Chișinău privind reintegrarea țării.

La întrevederea de la Tiraspol, Petra Lärke a menționat că printre prioritățile Ambasadei Suediei se numără securitatea, respectarea legii și ordinii, dezvoltarea democratică și creșterea economică.

Diplomata a vorbit și despre proiectele implementate sub egida Organizației Națiunilor Unite în domenii precum educația, protecția mediului, energia și incluziunea socială.

Petra Lärke ocupă funcția de ambasadoare a Suediei în Republica Moldova din 2025. Înainte de numirea la Chișinău, aceasta a fost șefa secretariatului președinției suedeze a OSCE din 2021.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment