Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întâlnit cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Progresul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană pentru deschiderea negocierilor de aderare, dar și cele mai importante aspecte de colaborare bilaterală UE – Republica Moldova, între care planul de acțiuni pentru integrarea Republicii Moldova în piața internă a UE și în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), reducerea tarifelor la roaming, liberalizarea comerțului, problemele legate de energie și altele au fost examinate în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Natalia Gavrilița a mulțumit pentru suportul politic în procesul de integrare europeană, pentru acordarea statutului de țară candidată, precum și pentru asistența financiară ce ajută la transformarea Republicii Moldova. Prim-ministra a informat că Guvernul de la Chișinău este angajat într-un proces de reformare a instituțiilor și legislației în conformitate cu acquis-ul comunitar. „Transpunerea tuturor directivelor europene relevante în legislația națională este un proces transformațional. Cetățenii vor simți beneficiile integrării europene chiar pe parcursul acestui drum. Tocmai din acest motiv intenționăm să implementăm conștiincios toate reformele necesare, fără a sări etape”, a apreciat prim-ministra Natalia Gavrilița. 

Părțile au examinat, de asemenea, transformarea angajamentelor, anunțate la finalul anului trecut, în instrumente și programe de sprijin concrete, cum ar fi asistența macrofinanciară sau programul de suport bugetar. Aceste programe vor ajuta Republica Moldova să investească în continuare în diversificarea surselor de energie, îmbunătățirea infrastructurii, în programe de protecție socială.

De asemenea, a fost examinată posibilitatea de a scuti Republica Moldova de cotizațiile de participare la programele europene sau reducerea acestora.  

guvern
Comments (0)
Add Comment