Victoria Furtună cere clarificări din partea instituțiilor statului privind cele 32 de milioane de dolari despre care Donald Trump ar fi declarat că au fost oferite pentru „o operațiune de propagandă de stânga în Moldova”.
Într-o postare publică, aceasta întreabă de ce autoritățile nu au venit cu explicații în acest caz, în timp ce, potrivit ei, în Republica Moldova sunt inițiate dosare penale și procese contravenționale pentru presupuse fapte de propagandă și finanțare.
„De ce nu sunt clarificate public aceste 32 de milioane de dolari?”, întreabă Furtună, care compară situația cu cea a cetățenilor ce își exprimă nemulțumirea față de tarife și condițiile de trai și care, potrivit acesteia, riscă să fie acuzați de propagandă.
Furtună solicită informații despre traseul banilor, persoanele care i-ar fi gestionat și destinația fondurilor.
„Cer răspunsuri clare: prin ce conturi au intrat acești bani în țară, cine i-a gestionat, pentru ce au fost utilizați și ce beneficii au adus poporului?”, a scris aceasta.
În încheiere, Victoria Furtună afirmă că legea trebuie aplicată în mod egal, indiferent de apartenența politică.
„Legea trebuie să fie egală pentru toți, indiferent de culoarea politică!”, a conchis Furtună.