Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea Spitalului Clinic Bălți pentru perioada 2025–2026 și a identificat mai multe probleme în domeniul achizițiilor, infrastructurii, resurselor umane și organizării activității medicale. Instituția dispune de specialiști cu experiență și de resurse tehnico-materiale importante, însă, potrivit raportului, acestea nu sunt susținute în toate sectoarele de proceduri suficient de clare și monitorizate.
Una dintre problemele semnalate vizează modul în care au fost planificate unele achiziții pentru anii 2025 și 2026. Comisia a identificat riscuri de fragmentare a unor necesități prin includerea unor servicii similare în proceduri distincte. Totodată, spitalul nu a întocmit rapoartele semestriale și anuale privind executarea planului de achiziții și a contractelor, ceea ce limitează monitorizarea întârzierilor și a modului în care sunt respectate obligațiile contractuale.
Deficiențe au fost depistate și la capitolul securitate la incendiu. În cadrul verificărilor au fost constatate probleme la hidranții interiori, lipsa unor furtunuri și stingătoare, precum și lipsa unor verificări documentate și funcționarea incompletă a unor sisteme de protecție.
Situația este evidențiată și în blocul pediatric. Pe cele cinci etaje verificate, comisia a identificat doar șase stingătoare.
Raportul menționează și investiții care nu au fost valorificate funcțional. Spațiul destinat sterilizării a fost renovat cu aproximativ 3,3 milioane de lei, însă nu putea fi utilizat conform destinației la momentul evaluării, din cauza lipsei alimentării electrice necesare. În același timp, echipamentul de sterilizare, în valoare de aproximativ 2,6 milioane de lei, nu era instalat și se afla depozitat pe un coridor.
Probleme au fost constatate și în domeniul resurselor umane. Evaluarea a identificat neconcordanțe între actele interne și structura instituției, dosare personale incomplete și deficiențe în documentarea activității prin cumul.
O situație aparte o reprezintă funcțiile de conducere ocupate prin interimat. Peste 13 subdiviziuni cu profil medical sunt conduse de șefi interimari, în majoritatea cazurilor încă din anii 2023–2024.
În ceea ce privește activitatea clinică, raportul indică o standardizare insuficientă a mai multor procese. Potrivit Ministerului Sănătății, în unele situații modul de lucru depinde prea mult de experiența și practicile individuale ale personalului medical.
Comisia a identificat lipsa unor criterii și proceduri uniforme pentru monitorizarea pacienților, identificarea deteriorării stării clinice, consulturile interdisciplinare, transferuri, analiza complicațiilor și utilizarea rațională a antimicrobienelor.
Evaluarea a mai evidențiat deficiențe în respectarea regimului sanitar-igienic și în controlul infecțiilor, probleme privind accesul și circuitele din zona blocului operator, precum și funcționarea insuficientă a sistemului instituțional de management al calității.
Ministerul precizează că deficitul de personal poate influența activitatea spitalului, însă acesta nu explică, de unul singur, lipsa unor procese standardizate.
În urma evaluării, Spitalul Clinic Bălți urmează să elaboreze un plan instituțional de măsuri corective, cu responsabili desemnați, termene clare și indicatori care să permită verificarea rezultatelor.
Printre măsurile solicitate se numără remedierea problemelor de securitate la incendiu, consolidarea managementului calității și siguranței pacientului, standardizarea proceselor clinice de la internare până la externare, inclusiv în cazul pacienților critici și al transferurilor.
De asemenea, Ministerul cere instituirea unor mecanisme pentru analiza complicațiilor, incidentelor și evenimentelor nefavorabile, reorganizarea planificării și monitorizării achizițiilor, clarificarea responsabilităților privind infrastructura și dispozitivele medicale, precum și reglementarea situațiilor de interimat și a procedurilor de resurse umane.
Potrivit raportului, remedierea deficiențelor este necesară inclusiv pentru pregătirea instituției în vederea evaluării și acreditării conform standardelor actuale. Ministerul Sănătății va monitoriza implementarea măsurilor corective și va verifica dacă problemele constatate sunt soluționate în mod efectiv și verificabil.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!