Proiectele Primăriei Chișinău de motivare a tinerilor pedagogi din educație atrag tot mai mulți specialiști în domeniu

În acest an, numărul debutanților în domeniul educației a fost cel mai mare din ultimii cinci ani. Este vorba despre 144 de specialiști, care, după practicarea unui alt domeniu, au fost atrași de sistemul de învățământ și au ales o carieră în acest sector. Despre proiectele și planurile Primăriei Chișinău de motivarea a tinerilor pedagogi a vorbit viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, în cadrul unei noi ediții a Podcastului „Chișinău LIVE”.

„Statutul de tânăr specialist îl au acei specialiști în primii lor trei ani de activitate în domeniul educației. La fel, un statul special, și anume – debutant, îl au și specialiștii, care, după ani petrecuți într-un domeniu, au decis să facă pasul în educație. Conform datelor actualizate, în 2023, numărul debutanților a fost de 144, acesta fiind și cel mai mare numărul din ultimii cinci ani”, a declarat Angela Cutasevici.

Precizăm că, pentru o motivare suplimentară, Primăria Municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, oferă atât tinerilor specialiști, cât și debutanților o indemnizație unică, repartizată în mod egal pentru următorii cinci ani de activitate.

Podcastul a fost realizat în contextul organizării Forumului Municipal al Tinerilor Specialiști: „Inserția profesională. Drepturile și garanțiile tinerilor specialiști încadrați în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău în anul de studii 2023-2024”, care are loc azi în Capitală. Evenimentul are drept scop motivarea și menținerea tinerilor cu vocație pedagogică în sistemul educațional municipal.

 

Comments (0)
Add Comment