Republica Moldova este prima țară non-UE care a obținut acces la fonduri europene în infrastructură de 26 de miliarde euro. Dorin Recean: „Construim Europa acasă și punem bazele unei țări prospere”

Republica Moldova va avea acces la fondurile Uniunii Europene pentru modernizarea sectorului energiei, al transporturilor și al serviciilor digitale, cu un buget total de 26 de miliarde euro. Un Acord privind afilierea țării noastre la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost semnat, astăzi, la Casa Guvernului, de către ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, și comisara europeană pentru transporturi, Adina Vălean. Astfel, țara noastră e primul stat din afara Uniunii Europene care a obținut acces la acest instrument de finanțare utilizat de statele membre.

Beneficiile pe care le va oferi programul în vederea dezvoltării economice a Republicii Moldova au fost discutate în cadrul unei ședințe trilaterale, cu participarea prim-ministrului Dorin Recean, a eurocomisarei pentru transporturi, Adina Vălean, și a secretarului de stat al Ministerului Transporturilor al României, Ionel Scrioșteanu. 

Înțelegerea va facilita atragerea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii de transport rutier și feroviar, în condiții de siguranță și securitate, implementarea proiectelor pentru eficiență energetică și decarbonizare a economiei, precum și va contribui la digitalizarea sistemelor de transport și energie. 

„Construim Europa acasă și punem bazele unei țări care să aducă prosperitate, pace și oportunități de dezvoltare pentru cetățenii săi. În timpul apropiat, în sectorul transporturilor vom dezvolta o infrastructură eficientă, durabilă și rețele interconectate și interoperabile cu UE, ceea ce va contribui la siguranța și securitatea cetățenilor”, a menționat șeful Executivului, Dorin Recean, în cadrul unei conferințe comune de presă cu oficiala UE.

Comisara europeană Adina Vălean a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru demersul de modernizare și dezvoltare al Republicii Moldova și a mulțumit autorităților de la Chișinău pentru deschiderea și solidaritatea manifestată în raport cu cetățenii Ucrainei. 

„În ultimul an, ați depășit mai multe provocări și ați demonstrat că sunteți un partener valoros al Uniunii Europene. Vreau să mulțumesc autorităților și cetățenilor moldoveni pentru eforturile depuse și determinarea de a parcurge împreună cu partenerii democratici acest drum de apărare a valorilor europene”, a menționat eurocomisara pentru transporturi, Adina Vălean.


Tot astăzi, la Casa Guvernului, au fost semnate trei acorduri între Republica Moldova și România privind construcția podurilor Sculeni – Sculeni, Leușeni – Albița și Cahul – Oancea.

Comments (0)
Add Comment