Serviciul Vamal informează operatorii economici exportatori de mărfuri de origine preferențială că recent Comitetul mixt al Convenției regionale privind regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (Convenția PEM) a adoptat două decizii.
Este vorba despre decizia nr. 1/2024, care modifică Decizia nr. 1/2023 privind utilizarea certificatelor de circulație eliberate electronic și decizia nr. 2/2024, care modifică Decizia nr. 1/2023, introduce dispoziții tranzitorii în cadrul Convenției PEM revizuite.
Potrivit Serviciului Vamal, aceste decizii au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025, iar dispozițiile tranzitorii privind aplicarea convenției revizuite vor fi aplicabile până la 31 decembrie 2025.
În intervalul 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025, exportatorii pot opta pentru aplicarea uneia dintre următoarele:
– Regulile de origine din Convenția PEM;
– Regulile de origine din Convenția PEM Revizuită, aplicabile în paralel.
Din ianuarie 2026, regulile din Convenția PEM nu vor mai fi aplicabile, iar exportatorii vor utiliza exclusiv regulile din Convenția Revizuită.
Pentru mărfurile exportate conform regulilor din Convenția Revizuită, certificatul de circulație EUR.1 (rubrica 7) va include mențiunea în limba engleză: „REVISED RULES”. Aceasta trebuie înscrisă și la sfârșitul declarației de origine întocmite conform Apendicelui I, până la 31 decembrie 2025.
Dovezile de origine eliberate sau întocmite conform regulilor din Convenția PEM rămân valabile pentru tratament preferențial doar în limita valabilității acestora, inclusiv după 1 ianuarie 2026.
Pentru mărfurile aflate în tranzit sau plasate sub un regim special vamal la 1 ianuarie 2025, dovezile de origine eliberate conform regulilor tranzitorii vor fi acceptate pentru tratament preferențial pe durata valabilității lor.
Pentru clarificări, operatorii economici sunt încurajați să contacteze Secția originea mărfurilor a Serviciului Vamal sau birourile vamale teritoriale:
– Secția originea mărfurilor: 022 574-131, 574-287, 574-158, 574-290;
– Biroul Vamal Centru: 022 530-398;
– Biroul Vamal Nord: 0231 31-128;
– Biroul Vamal Sud: 0298 33-038.