Ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de poliție Buiucani au reținut trei tineri cu vârstele de 20 și 21 de ani, originari dintr-o localitate din raionul Călărași, fiind suspectați de răpirea unui automobil.
Polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 29 de ani, care ne-a comunicat că i-a fost sustras automobilul de marca ,, Volkswagen Golf 3”, pe care l-a parcat pe str. Piața Mării Adunări Naționale. Prejudiciul cauzat victimei constituie 50 000 de lei.
Imediat polițiștii au dispus mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală pentru a stabili locul aflării automobilului, dar și suspecții care au comis infracțiunea.
Astfel, urmare a măsurilor întreprinse de forțele de ordine, suspecții au fost reținuți, iar mașina a fost găsită abandonată pe o stradă din capitală.
În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția, comunicând că au observat că automobilul este descuiat, iar cheile se aflau în contact, astfel luând mașina pentru a se plimba.
Tinerii sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192/1 CP ,,Răpirea mijlocului de transport”, care, conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.