Un motociclist de 29 de ani a fost urmărit de polițiști în sectorul Rîșcani al Capitalei, după ce a fost observat deplasându-se haotic. Incidentul s-a produs în seara zilei de 14 septembrie, în jurul orei 18:00.
Echipajele INSP au identificat motocicleta Honda și i-au cerut conducătorului să tragă pe dreapta, fiind pornite semnalele luminoase și sonore. Bărbatul însă nu a reacționat și și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, întrucât modul în care conducea reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. În timpul deplasării, motociclistul a pierdut controlul asupra vehiculului și a căzut, iar ulterior a fost imobilizat de oamenii legii.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Potrivit verificărilor preliminare, acesta nu deținea permis de conducere pentru categoria corespunzătoare motocicletei.
Poliția precizează că motociclistul fusese documentat recent în alte două cazuri pentru conducerea unui vehicul cu o categorie de permis necorespunzătoare, precum și pentru alte încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.
Motocicleta a fost ridicată și dusă la o parcare specială. Oamenii legii continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele.
Poliția reamintește conducătorilor auto că semnalele și indicațiile agenților aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu trebuie respectate, iar refuzul de a opri poate pune în pericol atât șoferul, cât și ceilalți participanți la trafic.