Victoria Furtună cere verificări după cazul tânărului condamnat pentru 10.000 de lei

Victoria Furtună critică modul în care, în opinia sa, funcționează sistemul de justiție din Republica Moldova și compară cazul unui tânăr condamnat după ce a luat 10.000 de lei găsiți lângă un restaurant cu situația veniturilor declarate de secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac.

Potrivit relatării Victoriei Furtună, tânărul, în vârstă de 25 de ani, ar fi fost identificat cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere după ce a luat banii, aceștia fiind ulterior restituiți proprietarului. Instanța l-ar fi condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare și un an termen de probă.

Furtună susține că acest caz ar demonstra diferența dintre modul în care statul reacționează atunci când este vorba despre un cetățean obișnuit și situațiile în care sunt implicați funcționari cu venituri de ordinul milioanelor.

„Așa funcționează sistemul când este vorba de omul simplu”, afirmă aceasta.

În același timp, Furtună face referire la declarația de avere a Carolinei Novac pentru anul 2025. Potrivit documentului, secretara de stat a declarat 546.444,94 lei drept salariu de la Ministerul Energiei și 2.250.550,97 lei pentru activitatea în Consiliul de Observatori al Moldovagaz.

După apariția informațiilor în spațiul public, Novac a explicat că nivelul remunerației membrilor Consiliului de Observatori nu este stabilit de ea și că acesta a fost aprobat în 2014 prin decizii corporative ale Moldovagaz. Ea a mai declarat că Agenția Proprietății Publice a propus în repetate rânduri reducerea acestor remunerații și că o parte din veniturile sale urma să fie donată unei instituții pentru copii.

Victoria Furtună susține însă că explicațiile privind donațiile nu răspund întrebării pe care o consideră esențială: de ce un reprezentant al statului ajunge să primească o asemenea remunerație.

„Pentru 10 000 de lei, statul găsește rapid cetățeanul și ajunge la sentință. Când este vorba de milioane, apar explicații, proceduri și justificări”, afirmă Furtună.

Aceasta ridică și problema eventualelor contribuții sociale aferente acestor venituri și consideră necesară o verificare clară și transparentă a situației.

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare” susține că reforma justiției trebuie să pornească de la aplicarea acelorași reguli pentru toți cetățenii, indiferent de funcție sau statut.

„Statul trebuie să fie la fel de ferm cu toți. Reforma adevărată a justiției începe atunci când legea este aceeași pentru toți”, a declarat Victoria Furtună.

În final, aceasta afirmă că echipa sa este pregătită să ofere sprijin persoanelor care consideră că au fost victime ale unor nedreptăți și să conteste în instanță eventualele abuzuri.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment