Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a avut o întrevedere cu omologul său, ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov, în marja vizitei de lucru la Kiev, Ucraina.
Pe agenda bileterală s-a convenit relansarea cursei de tren Chișinău – Kiev, dar și au fost discutate detaliile tehnice de urgentare a construcției podului Cosăuți (MD) – Yampol (UA).
De asemenea, s-a discutat și necesitatea reabilitării liniilor de cale ferate aflate pe teritoriul Ucrainei, între stațiile Halta 111 – Basarabeasca, Halta 208 – Greceni, Etulia – Giurgiulești. Oficialii au discutat despre facilitarea tranzitului trenurilor pe teritoriul Ucrainei prin sectorul de cale ferată Giurgiulești – Reni – Etulia.
La fel, s-a convenit asupra tuturor aspectelor procedurale necesare pentru asigurarea, cât mai curând, a implementării regimului liberalizat de transport de marfă în regim bilateral și tranzit între ambele țări. Totodată, au fost date asigurări că într-un termen scurt va fi dat curs solicitării de a fi majorat contingentului de autorizații de tranzit transport mărfuri între ambele state.
Menționăm că, în perioada 18-19 noiembrie, viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, se află într-o vizită oficială la Kiev. Din componența delegației fac parte și secretarii de stat pe domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță și pe domeniul energetic, Constantin Borosan.