Andrei Spînu vine cu o rugăminte către cetățeni

0

Toate instituțiile publice, inclusiv Guvernul, Parlamentul și Președinția vor aplica măsuri de reducere a consumului de energie, a anunţat ieri vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, transmite moldpres.md

„Vin cu o rugăminte foarte mare – să ne străduim să economisim energia electrică în  următoarea perioadă, mai ales între orele 07:00 – 10:00 și 18:00 – 23:00. De ce este atât de important? Pentru că economisirea ne va permite să avem energie electrică fără a fi nevoiți să intervenim în activitățile zilnice. Acest lucru este esențial până găsim soluții potrivite sub aspect financiar”, a declarat Andrei Spînu.

Potrivit oficialului, atât timp, cât Ucraina este nevoită să oprească livrarea de energie electrică, iar noi suntem nevoiți să folosim economiile de gaze pentru a primi necesarul de energie de la MGRES, este esențial ca toți să economisim cât de mult putem.

„Scoatem din priză încărcătoarele și electrocasnicele când nu le folosim – așa putem reduce consumul lunar cu până la 10%. Stingem lumina când ieșim din cameră. Mai ales între ora 18:00 și 23:00 când este cel mai mare consum. Înlocuim becurile clasice cu cele de tip LED, care consuma de până la 5 ori mai puțin. Închidem de tot computerele când nu le folosim. Ele reprezintă unul dintre cele mai mari consumatoare de energie în clădirile cu oficii”, a rezumat vicepremierul.

Din 11 octombrie, începând cu ora 03:00 dimineața, Republica Moldova primește integral energie electrică de la MGRES. Asta după ce, pe 10 octombrie, peste 80 de rachete rusești au lovit Ucraina. O parte dintre aceste rachete au lovit infrastructura energetică și au cauzat oprirea exportului de electricitate către Uniunea Europeană și Republica Moldova. „Țara noastră este direct afectată de bombardamentele rusești asupra Ucrainei, având în vedere că achiziționăm din țara vecină 30% din energia electrică consumată.

sursa: observatorul.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata