Angajatul unui service a furat o mașină de la locul de muncă

0

Un bărbat de 25 de ani din comuna Tohatin a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a furat un automobil chiar de pe teritoriul unde lucra.

Potrivit oamenilor legii, polițiștii din sectorul Râșcani al Capitalei au fost sesizați de proprietarul unui service auto de pe strada Petru Rareș despre furtul unui automobil de marca Peugeot.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală, polițiștii au stabilit că suspectul în comiterea infracțiunii este chiar un angajat al service-ului.

După două ore de căutări, polițiștii au localizat bărbatul și automobilul în orașul Strășeni.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă amendă de până la 67.500 de lei sau închisoare de până la trei ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata