Rezerva obligatorie de gaze naturale pentru regiunea transnistreană, necesară pentru iarna 2026–2027, ar putea fi majorată semnificativ. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) propune ca volumul de gaze ce urmează să fie stocat să ajungă la aproape 136 de milioane de metri cubi.
În prezent, SA „Moldovagaz”, entitatea desemnată să asigure aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene, este obligată să constituie o rezervă de 53,735 milioane de metri cubi, conform unei hotărâri adoptate de ANRE în aprilie.
Prin noul proiect, volumul ar urma să crească până la 135,972 milioane de metri cubi, adică de aproximativ 2,5 ori. În echivalent energetic, rezerva ar urma să crească de la 567.335 MWh la 1.435.603 MWh.
ANRE nu precizează însă în proiectul de hotărâre motivele care au determinat necesitatea unei asemenea majorări.
Modificarea vine în contextul noilor reguli privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Potrivit acestora, entitatea desemnată pentru alimentarea regiunii transnistrene trebuie să constituie, până la 1 noiembrie 2026, rezerve de gaze echivalente cu cel puțin 15% din consumul anual.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
