Ancheta inițiată în cadrul întreprinderilor de stat aflate în subordinea Agenției Proprietății Publice (APP) continuă și va fi extinsă la 21 de instituții, a anunțat șeful APP, Roman Cojuhari, înainte de ședința de Guvern din 24 iunie.
Potrivit acestuia, comisia de anchetă desfășoară o analiză amplă a tuturor informațiilor apărute în spațiul public, precum și a altor aspecte care urmează să fie verificate.
„Ancheta nu se oprește. Vor fi examinate toate lucrurile care au apărut în spațiul mediatic, dar și altele. În dependență de cele constatate, vom întreprinde toate acțiunile necesare”, a declarat Cojuhari.
Șeful APP a precizat că a solicitat în mod repetat implicarea Comisiei de cenzori, care ar fi identificat posibile depășiri ale plafoanelor de salarizare stabilite prin hotărâre de Guvern pentru o parte a anului 2025.
În acest context, APP a cerut o analiză detaliată a tuturor plăților salariale din perioada 2025–2026, precum și verificarea achizițiilor realizate de întreprinderile de stat în aceeași perioadă.
Totodată, a fost solicitată implicarea Ministerului Finanțelor și efectuarea unui control prin intermediul Inspecției Financiare.
„Vrem să vedem dacă au fost depășite plafoanele de salarizare, dacă achizițiile au fost efectuate corect și dacă resursele întreprinderilor de stat au fost utilizate conform legii”, a precizat directorul APP.
Verificările au fost declanșate în urma unor investigații jurnalistice privind activitatea întreprinderii MoldATSA, inclusiv suspiciuni legate de salarii ridicate și informații neconforme în CV-ul fostului director Dumitru Vangheli, demis între timp de APP.
Totodată, o altă investigație a scos la iveală venituri ridicate ale unui angajat al instituției, ceea ce a alimentat dezbaterile publice privind nivelul de salarizare din întreprinderile de stat.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
