Ar fi încercat să soluționeze un dosar, pornit pe tentativă de omor. Un avocat și un intermediar, reținuți de CNA și PA

0

Un avocat și un intermediar au fost reținuți de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Persoanele sunt suspectate că ar fi primit remunerări ilicite de la o femeie în schimbul promisiunii de a influența decizia pe o cauză penală, aflată pe rol în instanța de judecată.

Potrivit materialelor urmăririi penale, cei doi ar fi pretins și primit 200 de euro și 6400 de dolari, susținând că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul Judecătoriei Căușeni care examinau un caz de tentativă de omor. Potrivit denunțătorului, bănuiții i-ar fi promis că pot determina judecătorii să emită o sentință de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata