16 oameni aflați la o nuntă au murit, după ce au fost loviți de fulgere în Bangladesh, au anunțat autorităţile.
Nuntașii au fost loviţi de fulgere în momentul când coborau de pe o ambarcaţiune în oraşul Shibganj, situat în apropiere de frontiera cu India, pentru a se adăposti de o furtună.
Potrivit administratorului guvernamental al oraşului, Sakib Al-Rabby, 16 persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere la intervale de câteva secunde în districtul vestic Chapainawabganj. Mireasa nu făcea parte din grupul de nuntaşi, dar mirele a fost rănit.
Furtuni violente aduse de muson au lovit recent Bangladeshul, iar ploile torenţiale care au afectat districtul Cox’s Bazar, din sud-estul ţării, au dus la moartea a circa 20 de persoane, printre aceştia aflându-se şi şase refugiaţi rohingya.
Sute de persoane sunt ucise în fiecare an de fulgere în Bangladesh.
Potrivit unui bilanţ oficial, în 2016, fulgerele au provocat decesul a peste 200 de persoane, 82 dintre acestea au murit într-o singură zi în luna mai, dar cele mai multe dintre victime nu au fost niciodată înregistrate oficial.
Un organism independent a estimat că anul acesta 349 de persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere, scrie Agerpres.
Potrivit unor experți, defrișările reprezintă cauza unui număr crescut de decese.
Pentru a încerca să limiteze consecințele schimbărilor climatice şi numărul de decese provocate de fulgere, autorităţile din Bangladesh au plantat sute de mii de palmieri.