Bărbat din Chișinău condamnat la 10 ani închisoare pentru trafic de droguri

0

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 08 iulie 2022, un bărbat din Chișinău, în vârstă de 36 ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 10 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate legată de producerea, prepararea, prelucrarea, păstrarea sau expedierea drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, pe un termen de 5 ani.

Menționăm că, acestuia i s-a incriminat într-un caz circulația ilegală a drogurilor, săvârșită în proporții deosebit de mari și fără scop de înstrăinare (infracțiune prevăzută de art.217 alin.(4) din Codul penal) și în două cazuri a fost recunoscut vinovat de punerea în circulație a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari (infracțiune prevăzută de art.217/1 alin.(4) din Codul penal).

Potrivit actului de acuzare, persoana condamnată a fost învinuită de către procurori în baza probelor administrate la dosar că, începând cu anul 2020 până în iulie 2021, atunci când a fost reținut de oamenii legii, bărbatul a efectuat mai multe operațiuni ilegale în vederea păstrării și înstrăinării drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Așadar, potrivit schemei infracționale implementate de către inculpat, acesta împărțea în prealabil în doze mai mici cantități diferite de droguri sub formă de marijuană, PVP, după care, în repetate rânduri contacta telefonic persoane dependente de consumul de droguri, cărora le înstrăina aceste tipuri de droguri, cu prețuri care variau între 1200 lei până la 3000 lei.

Precizăm că, pe parcursul efectuării urmăririi penale pe caz și examinării dosarului penal în instanța de judecată, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsură care i-a fost prelungită de către instanța de judecată până la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul fiind audiat pe marginea circumstanțelor cazului examinat, acesta a pledat nevinovat.

La pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus nimicirea drogurilor și a aparatelor confecționate artizanal destinate preparării acestora, recunoscute în calitate de corp delict.

Concomitent, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 7 840 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare suportate pentru expertizele efectuate în cadrul procesului penal.

La fel, instanța a confiscat în beneficiul statutului a sumei de 4200 lei, cu titlu de mijloace bănești obținute din infracțiune.

În contextul celor expuse, menționăm că, procurorii nu sunt de acord cu mărime pedepsei aplicate și vor contesta cu apel sentința primei instanțe, ca fiind prea blândă.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata