Basapetrol SRL intră în insolvabilitate

0

La cererea unui grup de persoane fizice, o instanță de judecată a constatat insolvabilitatea Basapetrol SRL și a decis intentarea procesului de insolvabilitate față de această companie.

Din decizie nu este clar motivul din care s-a ajuns la această situație. Dar mai multe cereri în instanțe, depuse de diverse companii pentru recuperarea datoriilor de la Basapetrol, arată că aceasta se află într-o situație financiară dificilă.

Datorii la bugetul de stat

Astfel, doar față de bugetul de stat și instituțiile bugetare datoriile companiei depășesc în prezent cifra de 3,5 milioane lei, iar anterior unele companii petroliere au pus sechestru pe active ale Basapetrol pentru a recupera sume de câteva milioane lei.

Instanța de insolvabilitate a ridicat dreptul lui Constantin Medvițchi de a gestiona Basapetrol și a propus debitorului „să desemneze în termen de 10 zile de la data publicării hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate, reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele societății și ale asociaților și a participa în cadrul procedurii de insolvabilitate din numele debitorului”.

În calitate de administrator al insolvabilității Basapetrol a fost desemnat administratorul autorizat Marcel Lungu, care a fost obligat de instanță să notifice creditorii debitorului „despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor, precum și să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial, până pe 23 octombrie 2024”.

La fel, el urmează să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate tabelul definitiv al creanțelor și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii, până la data de 7 noiembrie 2024.

A deținut o rețea de 22 de benzinării

Basapetrol SRL a fost fondată în 2007 și până în 2020 a fost deținută de Valentina Chironda, iar în prezent figurează doi asociați: Alexei Chironda și Serghei Pancenco.

În 2019-2020 compania deținea o rețea de 22 de benzinării și intra în top 10 operatori pe piața comerțului cu amănuntul de produse petroliere.

În 2019 Basapetrol a înregistrat venituri de circa 247 milioane lei și un profit de 4,5 milioane lei, dar treptat veniturile s-au diminuat semnificativ, iar compania a început să înregistreze pierderi. Astfel, anul trecut veniturile Basapetrol au coborât la doar 17,34 milioane lei, în timp ce pierderile au constituit aproape 13,9 milioane lei.

Conducerea companiei susține că de fapt Basapetrol este în proces de insolvență și are activitate sistată încă din mai 2023.

Potrivit raportului anual, de vină pentru situația creată sunt: războiul din Ucraina, fluctuația majoră a prețurilor la carburanți; renunțarea de către companie la activitatea de import și vânzarea en gros a produselor petroliere; înăsprirea condițiilor de creditare din partea Băncii Naționale a Moldovei și, respectiv, a băncilor comerciale în condițiile în care compania se creditează intens.

Printre alți factori sunt menționați rata mare a inflației în Moldova în 2022-2023, majorarea salariului mediu pe economie (a dus la creșterea cheltuielilor) și fenomenul de migrație masivă a populației, care a afectat considerabil piața internă de desfacere a Basapetrol.

Menționăm că și alte companii petroliere au intrat în insolvență, iar anul trecut numărul stațiilor de alimentare cu benzină și motorină s-a redus cu 91 de unități, arată date ale ANRE.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata