Bugetul de stat, mai bogat cu 18%: Încasările Serviciului Vamal

0

În perioada 27 martie – 02 aprilie 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 692,8 milioane de lei.

Astfel, de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 8,5 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 18 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.

Totodată, în perioada 27 martie – 02 aprilie 2023, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 20,7 milioane lei, ceea ce reprezintă 3 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11.520 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 68.153 de traversări.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 29 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 113 mii de lei. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata