Bunuri cu valoare istorică și culturală, depistate de către vameșii de la Leușeni

0

Funcționarii vamali au depistat monede de colecție și aparate foto, presupuse a avea valoare istorică și culturală, care, conform legislației în vigoare, constituie obiectul declarării obligatorii și necesită prezentarea actelor permisive la traversarea frontierei.

Cazul a fost înregistrat în data de 18 octombrie curent, în jurul orei 23:30, la postul vamal Leușeni, unde pentru realizarea controlului s-a prezentat un microbuz de model ”Mercedes Sprinter”, ce se deplasa din Marea Britanie spre Republica Moldova, transportând bagaje și colete neînsoțite.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a comunicat în cadrul controlului vamal că toate bunurile au fost indicate în tipizata vamală DV-6.

În rezultatul controlului vamal, în două genți au fost depistate bunuri: colecții de monede și aparate foto, presupuse a avea valoare istorică și culturală, ce nu au fost declarate organului vamal. 

Bunurile au fost reținute și urmează a fi supuse expertizei, iar cazul este cercetat sub toate aspectele legale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata