Cauza penală pornită pe faptul neglijenței în serviciu, urmare a prăbușirii unei crengi de copac peste un copil în Parcul „Alunelul”, remisă în instanța de judecată

0

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui angajat din cadrul Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi”, învinuit de neglijența în serviciu (art. 329 alin.2 lit.a) din Codul penal).

Procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuitul, exercitând funcția de maistru serviciul defrișare, fiind în conformitate cu prevederile art.123 alin.(2) din Codul penal, persoană publică, contrar fișei de post, fiind responsabil de asigurarea gospodăririi spațiilor verzi pe teritoriul sectorului Buiucani, municipiul Chișinău, în perioada 17 februarie 2022 – 14 mai 2022 și-a îndeplinit necorespunzător obligațiile de serviciu, în special, nu a organizat și nu a asigurat o verificare și curățare eficientă a arborilor amplasați pe teritoriul Grădinii publice „Alunelul”, amplasată în strada Calea Ieșilor din municipiul Chișinău, din punct de vedere a pericolului de prăbușire sau rupere și a necesității defrișării sau curățirii acestora, pentru a nu pune în pericol viața și sănătatea populației.

Ca rezultat, la 14 mai 2022, aproximativ ora 11:40, s-a produs ruperea unei secțiuni a arborelui specia „populus nigra” care a căzut, în consecință, strivind un copil și provocând decesul acestuia.

Potrivit raportului de expertiză judiciară, cauza, care a dus la ruperea și căderea la 14 mai 2022 a secțiunii de arbore, a fost lipsa de rezistență a masei lemnoase, datorită stării avansate de putrefacție a arborelui. În condițiile unui sistem complex de măsuri preventive de gospodărire rațională a lucrărilor de regenerare/defrișare, era posibil de dedus la timp prezența unui pericol de rupere sau cădere a arborilor.

Învinuitul a pledat nevinovat. Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 6 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata