Cazul fetiței decedate în parcul Alunelul. Ceban: Cer suspendarea din funcție a conducerii Spații Verzi, pe perioada anchetei

0

Pe perioada anchetei de elucidare a celor întâmplate în parcul Alunelul, conducerea Spații Verzi a fost suspendată din funcție. Cu un anunț în acest fel a venit primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei Chișinău.

„În contextul acestor circumstanțe, iar miercuri urmează să avem o decizie în acest sens. Rog ca în această perioadă conducerea Spații Verzi să fie suspendată, pe durata anchetei”, a punctat Ceban.

Primarul general Ion Ceban a adus condoleanțe familiei, care și-a pierdut copilul sâmbătă, în parcul Alunelul din capitală. Ceban spune că este îndurerat de cele întâmplate, iar în așa circumstanțe eforturile comune trebuie să fie unite.

„Avem mii de copaci în oraș care necesită urgent defrișați și chiar dacă acești copaci la prima vedere par să fie sănătoși, unele crengi trebuie imediat înlăturate, deoarece în urma vânturilor puternice cum au avut loc vineri seara când au fost doborâți mai mulți copaci și crengi, s-a întâmplat și această tragedie. Rog personal ca echipa Primăriei împreună cu Agenția de Mediu să facem front comun pentru ca pe deoparte să depistăm toți arborii și imediat să avem susținerea specialiștilor de la mediu pentru a interveni prompt. Sunt foarte multe solicitări depuse astăzi la Agenția de Mediu, rog în regim prioritar să fie examinate. Totodată, echipe specializate, în fiecare sectoare vor analiza încă odată minuțios, în primul rând ogrăzile grădinițelor și școlilor, instituțiilor sociale, ogrăzi, zone verzi, străzi și trotuare”, a declarat Ceban.

Edilul a punctat că între timp, este deschisă anchetă internă, iar în termen de trei zile să fie prezentat un raport pe caz.

„Vreau doar să spun că nici un copac nu este defrișat, nici o creangă nu este curățată de spații verzi până ce nu este obținută autorizația de mediu, nu avem dreptul”, a precizat primarul. Anul trecut de către Spații Verzi au fost curățați 9885 de arborii, iar defrișați 5345. În același timp decizii de refuz pentru defrișare au fost 185. Doar pentru perioada ianuarie – mai 2022, către Agenția de Mediu, Spații Verzi a înaintat pentru a obține autorizații și anume:

  • Acte fitosanitare – 258 întocmite
  • Arbori propuși pentru curățare – 3066, 2288 au fost autorizați
  • Arbori pentru defrișare – 620, 242 au fost autorizați
  • Autorizații obținute – 182”.

Amintim că o fetiță de 2 ani a decedat după ce peste ea a căzut o creangă, în parcul Alunelul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata