Ceban: 300 de pachete cu produse alimentare au fost distribuite astăzi familiilor

0

300 de pachete cu produse alimentare au fost distribuite astăzi familiilor, în contextul sărbătorilor Ziua Familiei şi Ziua Internaţională a Copiilor.

Potrivit primarului general Ion Ceban, alte 100 de pachete vor fi transmise la domiciliul persoanelor care nu se pot deplasa.

„În total au fost acordate 1.500 de pachete cu produse alimentare: familiilor cu copii, persoanelor cu deficiențe de vedere, persoanelor cu deficiențe de auz, persoanelor cu dizabilități, persoanelor în vârstă. Ajutorul vine din partea Primăriei Chişinău, cu suportul Agenției Turcești de Colaborare și Coordonare (TIKA) în Republica Moldova. Prioritatea noastră numărul unu este de a ajuta locuitorii municipiului Chișinău”, a declarat Ceban.

Edilul spune că Primăria capitalei, pe lângă multiplele forme de asistență acordată, va continua să-și concentreze efortul pentru elaborarea, implementarea și punerea în practică a politicilor locale centrate pe necesitățile locuitorilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata