Ceban, depre construcția de pe Calea Orheiului, ce a fost inundată și inspectată de AST: Ceea ce face primăria, avâd un PUZ deja aprobat, doar eliberează actele permisive în baza celor aprobate de către CMC

0

Primăria Chișinău eliberează acte permisive pentru construcții în baza PUZ-urilor aprobate de către CMC. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, despre situaliza în care este acum o construcție de pe Calea Orheiului, ce a fost inundată în urma ploilor de săptămâna trecută. Edilul afirmă că dacă sunt întrebări, atunci cei din CMC trebuie să răspundă la ele.

„Ceea ce s-a întâmplat în acea seară a fost un rezultat a deteriorării substanțiale a rețelei pluviale. Nu vreau să există loc de interpretări. Planul urbanistic zonal a fost realizat, a fost dezbătut public și aprobat de către CMC. Ceea ce face primăria, avâd un PUZ deja aprobat, doar eliberează actele permisive în baza celor aprobate de către CMC. Tot noi am fost cei care am rugat ASP-ul să se sesizeze în această privință. Dacă există abaterea, constatarea, există organele competente, care trebuie să intervină”, a declarat Ceban.

„În rezultatul examinării șantierului, Agenția a constatat că lucrările de construire la obiectiv se află la fază de execuție a lucrărilor de betonare și armare a fundației și a peretelui de sprijin, mai jos de cota zero(parcări subterane). De asemenea, s-a constatat, că din cauza precipitațiilor atmosferice abundente, o porțiune de aproximativ 30-35 metri din lungimea peretelui de sprijin a taluzului gropii de fundație, s-a prăbușit. Drept consecință au fost deteriorate rețelele de canalizare orășenești și o porțiune a tunelului subteran de scurgere a apelor din lacurile de acumulare din partea localității Grătiești. Totodată, Din cauza deteriorării rețelelor, direcția de scurgere a apelor s-a modificat, acestea acumulându-se în groapa de fundație și ulterior înfiltrându-se în pământ”, menționează Agenția pentru Supraveghere Tehnică.

„Administrația Publică Locală a eliberat acte permisive pentru executarea lucrărilor de construire a unui ansamblu rezidențial cu încăperi comerciale, prestări servicii și parcare auto supraterană și subterană, R.Î.(3-4) S+P+15E. Este de menționat faptul că, terenul potrivit Planului Urbanistic General (PUG) se află în zona cu codificare ”S” zonă specială, care ulterior în baza deciziei consiliului municipal Chișinău, a fost modificată în zona locativă R7.
Conform condițiilor PUG, prin Planul Urbanistic Zonal(PUZ) pot fi modificate doar Zonele D și Re, care cuprind terenuri ce sunt subiecte de dezvoltare viitoare. În acest caz, regulamentul de zonare se stabilește prin corespunderea tipului de funcțiune cu densitatea admisă în condițiile regulamentului de zonare pentru funcțiuni rezidențiale, comerciale și industriale. Zonele de tip D și Re sunt aprobate de către consiliul municipal pe baza Planului Urbanistic de Detaliu elaborat pentru cartierul care va deveni subiect fie de dezvoltare fie de revitalizare”, mai anunță Agenția pentru Supraveghere Tehnică.

Edilul a precizat că Primăria Chișinău este gata să ajute autoritățile centrale în caz de solicitare.

„Ceea ce am avut marțea trecută a fost o calamitate naturală pentru Chișinău. Avem peste 3000 de copaci doborâți, avem acoperișuri distruse, apartamente, demisoluri inundate, pe care vrem să le reparăm în această săptămână. Ați văzut ce s-a întâmplat la Odesa ieri, ce s-a întâmplat la Istanbul și ce s-a întâmplat la Paris. Rog specialiști de pe Facebook să dea mai puține comentarii și să se apuce de treabă. Lucrurile se fac, se văd se pipăie în teren”, a conchis Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata