Ceban, despre dosarul pe numele mamei sale: Astăzi de dimineață a avut loc o ședință la un sediu, unde s-a încercat să se identifice acele persoane care mi-au scurs această informație

0

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că un președinte de Comisie din Parlament, care ar fi un posibil candidat al PAS la funcția de primar, ar fi încercat să îi discrediteze familia prin intermediul unor înregistrări audio trucate. Ceban a spus că știe despre acest plan și că nu se lasă intimidat de „mârșăvenia” celor de la guvernare.

„Îi transmit salutări să știe că știu despre acest lucru. Nu mi se pare un lucru nici normal, unul urât în contextul în care declarațiilor pe care le face pentru unitate. Ideea a fost foarte simplă, să îmi discrediteze familia. Erau și trepădușii de serviciu să ajungă la CNA să strige tot ce strigă ei ca teme de acasă. Nu este ținta mama, nu este familia, dar sunt eu”, a afirmat Ceban.

Primarul a adăugat că nu are nimic de ascuns și că dosarul deschis pe numele mamei sale este fabricat. El a criticat organele de drept care acceptă „comenzile politice” ale celor de la putere și i-a îndemnat să se ocupe de „hoții băncilor” și de „cei care au înstrăinat proprietăți ale statului”.

„Știu că astăzi de dimineață a avut loc o ședință la un sediu, unde s-a încercat să se identifice acele persoane care mi-au scurs această informație. Persoane care nu vor să execute comenzile politice ale acelor de la guvernare. Exact cum s-a întâmplat în celelalte cazuri, mă refer la multele declarații, dar nu s-au soldat cu nimic. Duceți-vă și căutați hoții băncilor, duceți-vă și căutați cei care au dat terenuri, pe cei care au înstrăinat proprietăți ale statului. Acesta este mesajul meu de la guvernare. Acesta e mecanismul lor de a mă discredita. Iar procurorilor și celor din organelor de drept, care acceptă aceste inițiate ale lor, să își aducă aminte care și-au șters fundul de foarte mulți funcționari care au fost în poziții și le-au executat comenzile”, a declarat Ceban.

Primarul a mai spus că este mândru de mama sa, care ar fi inițiat majoritatea proiectelor sociale din oraș. „Părinții mei sunt de mare cumsecădenie”, a conchis el.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata